Protocol de administrare a prostaglandinei E1

A.Indicații

Un nou-născut la care se suspicionează o malformație cardiacă ducto-dependentă trebuie tratat cu prostaglandina E1, deoarece se află la risc de a dezvolta hipoxie și acidoză metabolică pe măsură ce se închide ductul arterial. Administrarea prostaglandinei E1 previne închiderea ductului arterial și reface permeabilitatea acestuia în cazul în care închiderea deja s-a produs, crescând PaO2 și reducând acidoza metabolică. Medicamentul este folosit ca o soluție  temporară la nou-născuții cu malformație cardiacă ducto-dependentă până la transferul la secții de specialitate pentru evaluare și terapie chirurgicală. Se folosește de asemenea pentru stabilizarea stării nou-născutului până la cura chirurgicală.

B.Eșantionul de pacienți  / Adresabilitate

Cel mai frecvent, nou-născutul cu boală cardiacă ducto-dependentă este un nou-născut la termen, cu greutate normală sau mare pentru vârsta de gestație. Medicamentul este indicat la cei cu flux pulmonar ducto-dependent incluzând: atrezia pulmonară, atrezia de tricuspidă, tetralogia Fallot și îmbunătățește oxigenarea sistemică la cei cu transpoziție de vase mari. Demn de menționat este faptul că la cei cu retur venos total aberant, un șunt stânga - dreapta via PCA poate scădea fluxul sanguin sistemic și poate crește fluxul în patul vascular pulmonar, determinând congestie vasculară pulmonară și agravând starea copilului.

C.Identificarea pacientului

Înainte de administrarea medicamentului trebuie efectuate o serie de investigații:

  1. Test de provocare hiperoxică: în timpul administrării de O2 la FiO2 de 1,0 se va recolta sânge din artera radială pentru ASTRUP (normal - pCO2 35-40 torr și O2 mai mic de 100% este în concordanță cu o boală cardiacă congenitală cianogenă.

  2. Radiografie toracică: scăderea vascularizației pulmonare.

  3. Glucoza sanguină: dacă nou-născutul este hipoglicemic, se va trata hipoglicemia și se vor reevalua prin ASTRUP valorile gazelor și pH.

  4. Hematocrit: un hematocrit mai mare de 60% din sângele recoltat din vena centrală poate determina sindrom de hipervâscozitate (letargie, cianoză și dispnee).

  5. Ventilație adecvată: nou-născutul trebuie ventilat mecanic și trebuie reevaluat prin analiza gazelor sanguine. Aceste investigații pot identifica o altă etiologie a cianozei. Numai o ecocardiografie și cateterismul cardiac vor identifica cu certitudine boala cardiacă ducto-dependentă.

             D. Administrare intravenoasă

Prostaglandina E1 este disponibilă în fiole de 1 mL cu 500 micrograme (0,5 mg). Pentru administrare se poate folosi una dintre următoarele metode de preparare a soluției injectabile:

  1. Diluați o ampulă în 500mL de glucoză 5% sau glucoză 10%, unde 1mcg/mL (0,001 mg/mL). Pentru administrare 0,05 mcg/kg/min = 3mL/kg/oră.

  2. Greutatea (în kg) / 10  =  mg PGE1 în 100 mL soluție de perfuzat; 3mL/oră= 0,05 mcg/kg/min

  3. Diluați o fiolă în 100mL glucoză 5% sau glucoză 10% = 5mcg/mL de soluție.                                                                                                 Pentru administrare 0,05 mcg/kg/min= 0,6 mL/kg/oră

Trebuie verificată omogenizarea substanțelor în soluție și permeabilitatea liniilor. Odată mixată, soluția este stabilă timp de 24 de ore. Prostaglandina E1 se va infuza prin perfuzie continuă pe o venă periferică mare (de preferat nu la nivelul scalpului) sau prin cateter ombilical. Există dovezi că o doză mai mare de 0,1 mcg/kg/min nu mai este eficientă și poate determina mai multe reacții adverse.

E.Răspuns și durata de acțiune

În general nou-născutul răspunde la terapie prin creșterea PaO2 la 10-15 minute de la începerea administrării. La unii pacienți răspunsul poate apărea după mai multe ore de la începerea administrării. Timpul de înjumătățire este foarte mic (doar de un ciclu de circulație) de aceea este necesară perfuzarea continuă, neîntreruptă. După ce se obține răspunsul dorit, doza se poate reduce la jumătate sau mai puțin decât doza inițială eficientă.

F.Precauții

Se vor monitoriza frecvența respiratorie, temperatura, tensiunea arterială, gazele sanguine și pH la inițierea și pe durata tratamentului.

G.Reacții adverse

Aproximativ 20% din pacienții care primesc prostaglandina E1 prezintă reacții adverse. Cele mai frecvente trei reacții sunt: apneea (12%), febra (14%), și eritemul periferic (10%). Convulsiile fără afectarea SNC, febra și eritemul periferic mai ales în caz de administrare intraarterială, vor dispărea la reducerea cu 50% a dozei. Apneea reprezintă o indicație pentru ventilație mecanică. Scăderea tensiunii arteriale cu peste 20% este indicație pentru creșterea volumului perfuzat cu 10mL/kg de coloid. La câteva ore de la începerea administrării poate apărea hipoglicemie.

Acest protocol reprezintă o sugestie pentru folosirea acestui medicament. Întrebări particulare privind această medicație vor fi discutate cu echipa de neonatologie și cardiologie pediatrică.